Religie

 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfantă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Romane. Lumina Sfantă a fost adusă, şi in acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească dansul. Mai mult, cei care dorm in această zi vor avea un an neproductiv, marcat de lene si muncă de prisos, spun bătranii. De asemenea, fetele nemăritate isi pot pune o dorintă la noapte despre care se zice că se va indeplini. De ce se vopsesc ouăle astăzi Traditia vopsirii ouălor de Pasti in Joia Mare este legată de intelesurile religioase si culturale asociate cu această s ...

Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
04/05/2024 18:42

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfantul Mormant este inspectat incă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de inscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta incăperea Sfantului Mormant pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, ii controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo in momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, lumin ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
04/05/2024 18:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, insă, că poate fi vorba de orice zi a săptămanii. Evanghelia după Ioan menţionează că Iisus a murit chiar in ziua in care s-a pregătit crucificarea sa. Interesant este insă faptul că versetul 19:31 din Ioan a primit diverse interpretări, date de cei care au tradus Biblia. Aşa că, la fel ca in cazul celor doi evanghelişti menţionaţi mai sus, Iisus ar fi putut muri in orice ...

Delicii și Tradiții: Ce mănâncă un preot în Postul Paștelui
04/05/2024 17:28

In ajunul celei mai asteptate sărbători din crestinism, Pastele, pregătirile cuprind nu doar aspecte spirituale, ci si traditii culinare imbietoare. Pentru multi credinciosi, postul inseamnă mai mult decat abstinentă alimentară; este un timp al introspectiei, al rugăciunii si al bucuriei de a impărtăsi darurile culinare cu cei dragi. Preotul Florin-Ionut Filip de la biserica Dacia-Cetate din Timisoara ne impărtăseste cu căldură si pasiune traditiile gastronomice pe care le respectă in această perioadă. De la ciorba de miel si drobul traditional, la shaorma de post si plăcinte ...

Sfatul părintelui Pimen Vlad! Ce trebuie să faceți după slujba de Înviere
04/05/2024 16:48

In fiecare an, in Noaptea de Inviere, crestinii se adună in fata Bisericii pentru a lua Lumina Sfantă. Părintele Pimen Vlad i-a indemnat pe crestini cum trebuie să se pregătească sufleteste pentru această mare sărbătoare. Acesta a adus cateva sfaturi pentru slujba de Inviere. Preotul spune că multi merg la Biserică in această seară doar pentru a lua lumină, ca mai apoi să plece, insă, acesta spune că nu este adevărata esentă. „Nu vă dati seama ce insemnătate are spovedania. Mergeti si vă spovediti, ca să vă puteti bucura de Inviere si după aceea, la sfanta Inviere ...

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00
04/05/2024 16:25

Focul haric de la Ierusalim va ajunge in această seară la Chisinău in jurul orei 20.00. Delegatia Mitropoliei Moldovei va merge in scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va fi asteptată de preoti si enoriasi pentru a lua lumina sfantă si a o duce in bisericile din tară. Reprezentantii Mitropoliei Basarabiei, care au mers separat la Ierusalim, se vor indrepta spre Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”, unde o va impărti preotilor din fiecare protopopiat si parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriasilor si oficialilor prezenti la procesiune. Focul haric este considerat de cresti ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Lumina Sfântă a fost aprinsă la Mormântul Domnului din Ierusalim. Reprezentantul Patriarhiei Române merge direct la Aeroportul din Tel Aviv
04/05/2024 16:04

Lumina Sfantă a fost aprinsă, sambătă, la Ierusalim, de unde va fi adusă şi la Bucureşti. Potrivit Basilica, Lumina Sfantă a fost primită la Mormantul Domnului din Ierusalim sambătă la ora 14:13. De la Mormantul Domnului, Reprezentantul Patriarhiei Romane, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfantă spre Bucureşti. Această lumină va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din Romania şi Republica Moldova. Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată oficiată incepand cu ...

Atmosferă apăsătoare la Ierusalim, unde vineri a fost marcat Drumul Crucii. Pelerini mai puţini şi restricţii sunt de aşteptat şi sâmbătă, când va fi luată Lumina Sfântă pentru a fi dusă către comunităţile ortodoxe
04/05/2024 14:18

Tristeţea a umbrit ceremoniile din Vinerea Mare in Ierusalimul de Est, unde comunităţile creştine ortodoxe au marcat sărbătoarea pe fondul restricţiilor israeliene impuse pe fondul războiului din Gaza. Spre deosebire de anii precedenţi, cand zeci de mii de persoane au participat la marcarea acestei zile importante din calendarul ortodox, celebrarea din acest an a fost una foarte modestă. Crucile de lemn au fost purtate deasupra unei mulţimi rare pe Via Dolorosa. La tradiţionalul Drum al Crucii din Vinerea Mare au participat doar cateva sute de greci, etiopieni şi slavi, departe d ...

A murit Iisus cu adevărat pe cruce?
04/05/2024 09:36

  O cheie la enigma reinvierii poate fi considerată o scriere a francezului Chretien de Troies, datand din secolul al XII-lea şi care istoriseşte povestea unei femei foarte frumoase care se hotărăşte să scape de o căsnicie aranjată şi să fugă in lume cu un cavaler tanăr şi chipeş. Motivele sunt lesne de inţeles, insă modul in care a procedat femeia a fost considerat destul de bizar. În loc să fugă pur şi simplu - acest lucru i-ar fi afectat imaginea - tanăra a decis să simuleze moartea şi apoi să fugă in secret cu iubitul. Ea a băut o licoare, un fel de na ...

S-au descoperit cuiele folosite la crucificarea lui Iisus!
04/05/2024 08:38

Într-un film documentar intitulat „The Nails of the Cross”, investigatorul Simcha Jacobovici pretinde că a descoperit cele două cuie in laboratorul unui antropolog din Tel Aviv. Filmul debutează cu vizitarea mormantului lui Caiafa, care a fost descoperit in timpul unor lucrări de construcţie la caţiva kilometri de Vechiul Oraş. Jacobovici spune că cele două cuie descoperite in mormant, dintre care unul a fost găsit intr-o bucată de os, sunt cele folosite la crucificare lui Iisus pentru că preotul Caiafa are o legătură puternică cu acest eveniment. Multe reli ...

Tradiții și superstiții în Sâmbăta Mare. Ce nu e bine să faci în noaptea când se deschis cerurile
04/05/2024 05:30

In Sambăta Mare, gospodinele pun la punct ultimele pregătiri pentru prima zi de Paste. Fie că este vorba despre curătenia in casă, coacerea cozonacilor, a păstii, prepararea drobului, a borsului sau a fripturii de miel, in ultima zi din Săptămana Patimilor există anumite obiceiuri si traditii religioase musai de urmat de către credinciosii ortodocsi. Iată ce nu este bine să faci in noaptea cand cerurile se deschid. Sambăta Mare este ziua dinaintea Pastelui si ultima zi a Săptămanii Patimilor si comemorează ziua in care trupul lui Iisus Hristos a fost asezat in mormantul sfant. ...

Vinerea Mare la grătare. Mustrarea unui preot: „E incredibil cum nu pot rata unii creștini să fie farisei”
03/05/2024 15:16

„Cu cată usurintă, doar la mirosul unor mici, au si uitat de parabola pe care le-o adresează Mantuitorul” - astfel isi incepe Ioan-Florin Florescu, un cunoscut si respectat preot roman misionar in Scotia, critica la adresa fariseilor care impart lumea in „ei” si „ceilalti”. „Sunt zei si langă grătare”- asa se numeste postarea făcută pe blogul său „Jurnal scotian” Ioan-Florin Florescu, unul dintre cei mai respectati preoti romani din diaspora. „E incredibil cum nu pot rata unii crestini să fie farisei chiar si in Săptămana Mare, impărtind lumea in „ei”, c ...

Duminica, sărbătoarea săptămânală a Învierii
03/05/2024 11:35

Acest caracter jubiliar al sărbătorii duminicii, in primele comunităţi creştine, explică de ce duminica a fost mereu exceptată de la orice manifestări sau acte rituale care exprimă intristare şi pocăinţă. Astfel, in duminici era oprit postul sau ajunarea in timpul postului de durată. De asemenea, era oprită ingenuncherea. Sunt numeroase canoanele sinoadelor şi ale Sfinţilor Părinţi care interzic atat postul, cat şi ingenuncherea in zi de duminică. Pentru a-şi manifesta sentimentul dragostei faţă de Hristos, creştinii imbrăcau duminica haine curate, de culoare albă ca ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
03/05/2024 07:39

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. În această zi, pilda răstignirii lui Iisus Hristos reinvie in inimile credinciosilor, evocand un amalgam de emotii, de la durere si suferintă la sperantă si eliberare. În această atmosferă incărcată de semnificatie, să aducem in prim-plan paralelele dintre această poveste sacră si experientele noastre cotidiene, aducand lumină in intuneric si sperantă in durere. Fieca ...

Obiceiuri din Vinerea Mare
03/05/2024 05:14

Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui Hristos, in chipul painii si al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce in aceeasi zi. In seara acestei zile se oficiaza denia Prohodului Domnului. In mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf (care-l inchipuie mort pe Mantuitorul, inconjurat de Apostoli si Maica Domnului) pe sub care toata lumea trece, pana in dupa-amiaza zilei de sa ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
02/05/2024 13:43

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. În această zi, pilda răstignirii lui Iisus Hristos reinvie in inimile credinciosilor, evocand un amalgam de emotii, de la durere si suferintă la sperantă si eliberare. În această atmosferă incărcată de semnificatie, să aducem in prim-plan paralelele dintre această poveste sacră si experientele noastre cotidiene, aducand lumină in intuneric si sperantă in durere. Fieca ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
02/05/2024 12:29

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a invins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică. ‘Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei Evanghelii şi al credinţei creştine ortodoxe. De aceea, pe coperţile exterioare ale Sfintei Evanghelii se află imprimate icoana Răstignirii şi icoana Învierii lui Hristos. Timp de 40 de zile, d ...

Cina cea de taină. O lecție de iubire și comuniune în agitația vieții moderne
02/05/2024 06:58

Într-o lume in care agitatia cotidiană ne consumă, iar timpul petrecut alături de cei dragi pare din ce in ce mai rar si mai pretios, amintirea Cinei de taină, moment foarte important in Săptămana Mare a Pastelui, ultima cină a lui Iisus cu ucenicii săi, ne indeamnă să reflectăm profund asupra semnificatiei clipelor  petrecute impreună si asupra importantei sărbătoririi acestor momente. La fel cum Iisus a ales să-si petreacă timpul cu cei apropiati, să le ofere iubire si să le impărtăsească intelepciunea si credinta sa, si noi suntem chemati să facem acelasi l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei