Botosani

Gândaci în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Botoșani / Inspectorii DSP au intrat pe fir - ce alte nereguli au descoperit

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani au anunţat, luni, că au făcut un control, după ce a fost semnalată prezenţa gandacilor in Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean şi au stabilit că evidenţele privind efectuarea operaţiunilor de dezinsecţie erau incomplete. Doi medici de la Serviciul de Prevenire al Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale au fost amendaţ cu cate 5.000 de lei fiecare. Reprezentanţii DSP Botoşani au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că inspectorii din cadrul Serviciul de Control in Sănătate Publică au făcut ...

Prevenirea violenței, în atenția școlilor botoșănene
12/02/2024 17:53

Luni, 12 februarie 2024, in cadrul Scolii Gimnaziale Nr.1 Călărasi, din judetul Botosani, s-a desfăsurat activitatea de lansare a proiectului „Pasi pentru pace” din cadrul programului national de prevenire a violentei si infractiunilor in mediul scolar „Împreună prindem curaj”, implementat de Ministerul Educatiei. rogramul propus are ca scop prevenirea aparitiei si dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violentă si infractiuni in mediul scolar si se realizează cu participarea tuturor actorilor implicati in procesul de educatie. La activitatea d ...

UPDATE Actor împușcat în timpul unei repetiții la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Ce spune colegul care a tras
11/02/2024 14:26

Răzvan Amitroaie, un tanăr actor de la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, a fost impuscat de un coleg, pe scenă, in timpul repetitiilor la piesa „Iubesc, iubesc, te iubesc!”, potrivit publicatiei Monitorul de Botosani. Victima a ajuns la spital. UPDATE Mai multe anchete au fost deschise in urma incidentului petrecut vineri. „In urma informatiilor apărute in spatiul public conform cărora, o persoană ar fi fost impuscată, cu o armă tip airsoft, in timpul unor repetitii pentru o scenă de teatru, fiindu-i create leziuni minore, politistii din cadrul Politiei Municipiului Botosan ...

Moment șocant pe scena Teatrului din Botoșani: Un actor a fost împușcat în timpul unei repeteiții
09/02/2024 15:51

Un actor a fost impuşcat, vineri, pe scena Teatrului din Botoşani, in timpul unei repetiţii, de un coleg, cu un pistol de tip airsoft. Victima a fost transportată la spital, stabilindu-se că a suferit răni minore. Poliştii au deschis o anchetă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au anunţat că sunt făcute cercetări in acest caz, conform News.ro.   “În urma informaţiilor apărute in spaţiul public conform cărora o persoană ar fi fost impuşcată, cu o armă tip airsoft, in timpul unor repetiţii pentru o scenă de teatru, fiindu-i ...

Spitalul în care a murit Alexandra primește dotări de top. CJ cheltuiește milioane de euro pentru a-i spăla imaginea
08/02/2024 00:32

Consiliul Judetean Botosani dă 5 milioane de euro pentru a spăla imaginea Spitalului Judetean. Incă din vara anului trecut, unitatea sanitară a fost zguduită de scandaluri cu ecouri la nivel national. Cel mai cunoscut este legat de moartea Alexandrei, tanăra mamă moartă la Maternitate. Spitalul Judetean Mavromati din Botosani a ajuns faimos la nivel national după două scandaluri cu ecouri nationale. Isprăvile de la „Mavromati“ au tinut capul de afis al presei nationale, in cazul Alexandra si in dosarul spăgilor la angajare. Pentru a spăla imaginea spitalului, reprezentantii ...

Misteriosul cătun-fortăreață din nordul României. Este vechi de dinaintea întemeierii Moldovei și începe să renască
08/02/2024 00:30

In judetul Botosani, in coasta unui codru secular, o relicvă a lumii medievale incă supravietuieste. Este vorba despre un cătun, cu o istorie de cel putin sase secole, o cetătuie tărănească. Aflat la un pas de disparitie, acest cătun medieval renaste cu ajutorul tinerilor fermieri. La aproximativ 15 kilometri de municipiul Botosani, in comuna Cristesti, la capătul satului Oneaga, se află o veritabilă relicvă vie. Este vorba despre o comunitate cu o vechime de peste sase secole. Unii localnici spun că sunt acolo de cand a apărut poporul roman. Se numeste Palanca si este o lume as ...

Două surori din Botoşani au MURIT la fel și în același loc, la diferență de 11 ani. Cum au sfârșit femeile, într-o coincidență stranie
06/02/2024 00:41

Două surori au murit la fel, in acelasi loc si tot intr-o zi de joi, dar la o diferentă de 11 ani. Coincidenta stranie a avut loc pe o trecere de pietoni din Botosani. Femeile au fost lovite de masini, in timp ce se deplasau către biserică. Primul accident a avut loc pe 31 ianuarie 2013, in timp surorile se deplasau spre biserică. Ambele au fost lovite atunci de un microbuz, iar sora mai mare, in varstă de 67 de ani, a murit pe loc. Sora mai mică, atunci in varstă de 65 de ani, a fost transportată de o ambulanţă in stare gravă la Urgenţe. „Pacienta a suferit o fractură de ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Medicină de groază: O mamă a fugit cu copilul din spitalul unde o femeie a murit lăsată să agonizeze ore în șir
04/02/2024 15:39

O pacientă care se află internată cu copilul in Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani a filmat gandaci mergand pe pereţii saloanelor şi susţine că pe la ferestrele spitalului intră aerul rece de afară. In imaginile postate de femeie pe Facebook se vede cum pe faianţa dintr-un salon de spital, dar şi pe tocurile ferestrelor umbla gandaci. Clipul a fost filmat sambătă, 3 februarie, in Secţia de pediatrie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani, unde tanăra este internată cu copilul. ”In imagini se poate vedea cum merg gandaci prin saloane. Mizeria este rupt ...

Primarul PSD din Botoșani, turnat la DNA de soțul amantei sale, șofer de TIR. Cum s-a derulat interacțiunea cu procurorii
02/02/2024 19:22

 Primarul PSD din Botosani a fost turnat la DNA de sotul amantei sale, pe care Cosmin Ionut Andrei a angajat-o, printr-un concurs trucat, la un serviciu din cadrul primăriei. Sotul femeii este sofer de TIR. Acesta a descoperit hartiile cu subiectele pentru concurs si a mers cu ele la DNA. „Din primele verificări, a rezultat că sotul candidatei Hritcu Cristina-Geanina, numitul Hritcu Cristian-Măricel, a intrat in posesia inscrisurilor continand variantele de subiect ce ii fuseseră furnizate sotiei sale, cu 1 zi inainte de sustinerea examenului, inscrisurile aflandu-se in incin ...

Primarul din Botoșani, implicat într-un triunghi amoros? Ar fi fost denunțat la DNA de soțul amantei: „Mi-a dat block instant”
02/02/2024 16:38

Primarul din Botosani ar fi ajuns intr-o situatie delicată chiar din cauza faptului că a inceput o relatie cu o femeie căsătorită. Sotul acesteia s-ar fi enervat atunci cand a aflat că sunt impreună, asa că, tot el l-ar fi denuntat la DNA. Cosmin Ionut Andrei, primarul din Botosani, a ajuns intr-o situatie dificilă, după ce a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Edilului ii sunt aduse acuzatii grave, printre care folosirea informatiilor neautorizate in scopul obtinerii de bani sau alte foloase necuvenite. In timp ce autoritătile competente fac incă cercetări, la iv ...

 Vila lui Ceaușescu de la Botoșani, refugiu pentru oamenii străzii
02/02/2024 12:33

*  Ionela Ivan, fostă jurnalistă, a initiat un proiect unic in Moldova pentru a oferi adăpost si sperantă bătranilor si tinerilor fără viitor * prin intermediul proiectului, 60 de oameni străzii au găsit adăpost in Casa Nicolae, incepand cu decembrie 2020 * majoritatea locatarilor se confruntă cu diverse probleme medicale, acestia avand asigurată ingrijirea zilnică, inclusiv asistentă medicală si sprijin social În inima regiunii Moldova, Casa Nicolae, o vilă de protocol ce a apartinut fostului presedinte Nicolae Ceausescu, găseste acum un nou scop: adăpostirea si ...

DNA l-a plasat pe primarul Botoșaniului sub control judiciar
02/02/2024 12:26

DNA Suceava l-a plasat vineri sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pe primarul municipiului Botosani, Cosmin Ionut Andrei, edilul fiind cercetat pentru săvarsirea infractiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitătii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite. IIn ordonanta procurorilor se arată că, in cauză, există date si probe care conturează următoarea stare de fapt: In data de 25 augu ...

Funcționari publici implicați în fraudarea unor concursuri, Primarul de Botoșani, săltat de mascați
02/02/2024 11:33

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Suceava au anunţat vineri că efectuează cercetări intr-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvarşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, in cursul anului 2021, de către funcţionari publici in legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, "in cursul zilei de 2 februarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare in două locaţii situate pe raza municipiului Botoşani, din care ...

Doi poliţişti, bătuţi pe stradă în municipiul Botoşani / Au ajuns la UPU „Mavromati”
31/01/2024 13:44

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani au ajuns la spital, in noaptea de marţi spre miercuri, după ce ar fi fost agresaţi pe o stradă din zona ultracentrală a municipiului Botoşani, anuntă Agerpres. Cei doi agenţi de poliţie se aflau in timpul liber şi ar fi fost bătuţi la scurt timp după ce ar fi ieşit dintr-un restaurant. „Din cercetări, a reieşit faptul că in seara de 30 ianuarie, in jurul orei 23,00, pe o stradă din municipiul Botoşani, intre trei persoane de 24, 26 şi 45 de ani şi un grup format din alţi opt tineri ar ...

Moldoveni aduși în țară cu trupele speciale
29/01/2024 08:47

Un botosănean in varstă de 22 de ani, dat in urmărire internatională după ce a fost condamnat la inchisoare cu executare, a fost capturat in străinătate, zilele trecute. El a fost escortat din Marea Britanie, fiind dat in consemn pentru săvarsirea infractiunii de furt calificat. Judecătoria Săveni a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea, fiind condamnat la un an si 6 luni de inchisoare. Tanărul a făcut parte dintr-un grup mai mare de infractori fugari adusi in tară in cursul zilei de vineri. Atunci, Politia Romană a adus in tară 9 persoane ce ...

Se fură apă ca-n codru în nordul Moldovei. Afaceriști și parohii, printre cei prinși cu ocaua mică
24/01/2024 00:29

Compania de apă si canal din Botosani a descoperit că numai in jumătate de an, pe teritoriul judetului, au fost consumati peste 38.000 de metri cubi de apă in mod fraudulos. Printre cei prinsi cu ocaua mică sunt si afaceristi, dar si parohii. Serviciul antifraudă al companiei de apă si canal a judetului Botosani, Nova Apaserv, societate unde Consiliul Judetean Botosani este actionar majoritar, a descoperit furturi masive de apă, pe tot teritoriul judetului. Consumul fraudulos de apă a fost descoperit in urma unor controale la peste 200 de utilizatori din judet, atat persoane fizice, ...

Ea este Andra, tânăra moartă într-un cumplit accident, în Botoșani: Fata era pe 'locul mortului'
22/01/2024 19:23

Ea este Andra, tanăra moartă intr-un cumplit accident, in Botosani: Fata era pe 'locul mortului' In urmă cu o zi, o tanără de 25 de ani si-a pierdut viata intr-un accident cumplit in Botosani. Andra a murit pe loc, după ce masina in care se afla a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un alt autoturism. Andra avea doar 25 de ani si o viată inainte, insă soarta a avut alte planuri pentru ea. Moartea bruscă a tinerei a starnit multă durere in sufletele celor care au cunoscut-o si au iubit-o. Andra s-a stins din viată in accidentul rutier din Botosani, destinul ei fiind curmat ...

Un pensionar a ajuns în Penitenciarul Botoșani pentru „exercitarea fără drept a unei meserii”
22/01/2024 10:22

Politistii din cadrul Serviciului Investigatii Criminale Botosani au identificat, in weekendul trecut, un bărbat de 66 ani, domiciliat in comuna Sucevita, sat Voievodeasa, judetul Suceava, fată de care Judecătoria Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii, fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de exercitarea fără drept a unei meserii sau profesii. T.H. a fost condamnat la 4 ani de inchisoare pentru infractiunea de inselăciune in formă continuată (10 infractiuni), in timp ce cu privire la acuzatia de exercitarea fără drept a un ...

Analfabetismul digital, o realitate a satelor românești. „Ce calculatoare, bre? Unii n-au nici curent electric!”
18/01/2024 15:03

Conform statisticilor europene, Romania este pe ultimul loc in privinta competentelor digitale de bază. Pe scurt, multi romani nu stiu să folosească tehnologia. Cea mai gravă situatie este in mediul rural, acolo unde sărăcia si izolarea duc la analfabetism digital. Conform datelor Eurostat publicate la finele anului trecut, doar 28% dintre romani au competente digitale de bază si numai 11% folosesc internetul pentru a invăta. Asta inseamnă, potrivit acelorasi statistici, că suntem pe ultimul loc in Uniunea Europeană privind ponderea persoanelor care au competente digitale de bază, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei