INS confirmă succesul Guvernării PSD: cu cât a crescut salariul mediu în România

În luna noiembrie 2019, caştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei, cu 106 lei (+2,1%) mai mare decat in luna octombrie 2019, in timp ce caştigul salarial mediu nominal net a fost 3.179 lei, in creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei (+2,0%), potrivit datelor INS, conform Mediafax. Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, caştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, mai arată datele Institutului National de Statistică (INS). În luna noiembrie 2019, in majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul caştigului salarial medi ...

Trafic fluidizat prin desfiinţarea unor treceri de pietoni
13/01/2020 21:00

În ultima şedinţă, membrii Comisiei de Circulaţie a Municipiului Iaşi au decis, printre altele, şi punerea in aplicare a mai multor decizii anterioare ale comisiei, decizii care primiseră deja avizul necesar al Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Iaşi. Astfel, in vederea fluidizării traficului rutier, in perioada următoare vor fi desfiinţate trei treceri de pietoni relativ importante. Este vorba de cea situată la intersecţia şoselei Nicolina cu aleea Rozelor, pe sensul de mers dinspre Podu Roş şi de cea de la intersecţia şoselei Nicolina cu şoseaua Tudor Ne ...

Noua vedetă a metalelor prețioase. Costă 8000 dolari/uncie
13/01/2020 20:52

Surpriza ultimilor ani a fost pentru investitori cresterea vertiginoasă a pretului la paladiu. O evolutie care trece acum pe plan secund, pentru că marele invingător devine alt metal pretios: rodiu, folosit cu precădere in catalizatori auto. Numai de la inceputul acestui an, pretului acestui metal rar a crescut, la burse, cu 32%, ajungand de cinci ori mai scump decat aurul si atingand valori record incepand din 2008, potrivit datelor companiei Johnson Matthey. Vineri, uncia de rodiu s-a tranzactionat cu 8000 de dolari. Normele mult mai stricte impuse contructorilor auto in privinta emisi ...

Regina conduce fără centură! Criticată dur la aproape 94 de ani
13/01/2020 20:42

Chiar dacă are o varstă destul de inaintată, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este foarte sănătoasă si puternică. La aproape 94 de ani conduce fără probleme. Regina a fost criticată, insă, recent, fiindcă a fost surprinsă la volan fără să poarte centură de siguranţă. S-a intamplat la numai un an după ce soţul său, Philip (98 de ani), a suferit un accident de circulaţie in timp ce se afla la volan şi de asemenea nu purta centură de siguranţă.   Regina Elisabeta a II-a este foarte supărată fiindcă nepotul său, prinţul Harry (35 de ani) şi soţia s ...

Euro a rămas sub 4,8 lei
13/01/2020 20:30

Chiar dacă datele economice indică deteriorarea fundamentelor economiei romaneşti, bazată excesiv pe consum, leul a avut un parcurs calm faţă de euro. BNR a anunţat o creştere a deficitului de cont curent cu 20% la finele lunii noiembrie, la 9,92 miliarde euro, comparativ cu 8,2 miliarde euro in perioada ianuarie - noiembrie 2018. Evoluţia se datorează majorării puternice a dezechilibrelor de pe segmentul de bunuri. Cursul euro a scăzut uşor, de la 4,7795 la 4,7791 lei, iar transferurile se realizau intre 4,778 şi 4,782 lei. Dolarul american a coborat de la 4,3088 la 4,2993 le ...

Se alocă terenuri pentru tinerii fermieri. Ce condiții trebuie îndeplinite
13/01/2020 20:29

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminică, intr-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia in acest an, in premieră, de terenuri concesionate de la ADS. 'Pentru prima dată, in 2020, pentru tinerii fermieri, pe langă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom incerca să alocăm şi cate 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat in contractele de concesionare care expiră in anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care ...

Promisiunile neonorate ale politicienilor -  Parcurile industriale ale Iaşului se înmulţesc doar pe hârtie
13/01/2020 20:28

* consilierii judeţeni liberali au anunţat, prin vocea liderului Romeo Vatră, că nu vor vota bugetul judeţului pe anul in curs dacă nu sunt prevăzuţi bani pentru execuţia lucrărilor la parcul industrial din Leţcani * „Reţeta politică a colegilor de la PNL este una simplă in cazul proiectelor de dezvoltare a judeţului, respectiv un sabotaj din interior, apoi ieşiri publice in care afirmă că PSD nu a făcut treabă”, răspunde Cristi Stanciu, reprezentantul consilierilor PSD Consilierii judeţeni PNL au tras un nou semnal de alarmă asupra faptului că in ultimii ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Prelevare de organe, la Iaşi -  La 15 ani, un copil din Galaţi a salvat cinci vieţi
13/01/2020 20:25

Un copil de 15 ani, care se afla in moarte cerebrală după ce a suferit un anevrism cerebral, a reuşit să salveze cinci vieţi. După ce familia sa a fost de acord cu donarea de organe, medicii au prelevat cordul, plămanii şi rinichii. Prelevarea a fost efectuată la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, de o echipă condusă de Ecaterina Olaru şi coordonator regional dr. Raluca Neagu. Ficatul a fost prelevat de dr. Ciprian Vasiluţă şi dr. Mihai Zabara şi este transplantat de echipa Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi. De prelevarea rini ...

Cod rutier modificat. Reguli pentru permisele suspendate
13/01/2020 20:24

Persoanele care vor să-si redobandească mult mai repede permisul auto, vor fi nevoite să depună cererile pană in a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare. Cererile pot fi solutionate in cel mult cinci zile de la depunere, se arată intr-un proiect de hotărare aflat in debatere publică. „Cererea se depune, după caz, pană in a 30-a zi, respectiv a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea.”, se arată in proiectul de hotărare.   Potrivit proiect ...

Dietă Adele. Vedeta a slăbit 50 de kilograme consumând aceste alimente
13/01/2020 20:11

Adele a slăbit 50 de kilograme si a dezvăluit ce dietă a urmat. Vedeta s-a transformat total. Adele urmează dieta Sirtfood, care presupune consumarea multor produse vegetale precum fructe, nuci, rucolă, ceapă şi ţelină. Aceste alimente ajută la reglararea metabolismului. Sirtuina este, potrivit descopera.ro, o proteină ce joacă un rol important in controlarea metabolismului celulelor. Ce trebuie să mănanci Prima fază a dietei - trebuie să te limitezi la consumul a 1000 de calorii pe zi, timp de 3 zile. În această perioadă, este indicată o dietă cu suc verde, de tre ...

Accident rutier pe Șoseaua Kiseleff. O ambulanță SMURD s-a răsturnat pe carosabil
13/01/2020 20:08

Un accident rutier a avut loc, luni seara, pe Soseaua Kiseleff, in urmă căruia o ambulantă SMURD s-a răsturnat pe carosabil. Un accident rutier a avut loc, luni seara, pe Soseaua Kiseleff, intre o ambulantă SMURD si un alt autoturism. Ambulanta s-a răsturnat pe carosabil, anuntă Realitatea Plus. Nu a fost cerut ajutorul medicilor, conform politistilor, deoarece nicio persoană nu a fost accidentată si nimeni nu a cerut investigatii medicale suplimentare. În acea ambulantă se afla o femeie si un copil, care au fost preluati de un alt echipaj medical si dusi la spital. Politist ...

Prețul carburanților
13/01/2020 18:48
Dezastru în agricultura Vasluiului
13/01/2020 16:06

      Cu 6.200 de kg la hectar in ceea ce priveşte orzul, graul cu o producţie de 5 tone la hectar sau floarea soarelui cu 3 tone la hectar, agricultorii vaslueini spun că 2019 a fost un an agricol bun, numai că preţurile la care sunt nevoiţi să işi valorifice recoltele sunt extrem de mici. „Producţiile au fost bune din toate punctele de vedere, dar la floare, la rapiţă au fost preţurile foarte mici. Floarea am valorificat-o pe undeva la 1 leu 30 de bani la cată muncă am depus la rapiţă nu s-a justificat un preţ de 1,26-1,30 şi ceva”, a spus Sori ...

Flăcări pâna la cer la Bâra
13/01/2020 16:04

      Acoperisul unei case din comuna Bara (judeţul Neamţ), care are la parter amenajat un magazin, a luat foc. Parjolul a fost anuntat la 112 in jurul orei 12, iar la solicitare au fost trimise două echipaje cu două autospeciale de stingere si o ambulantă SMURD de la Roman. Fumul se vedea de la circa 5 kilometri. Proprietara casei, o femeie de 71 de ani, s-a panicat si a primit ingrijiri de la paramedici. Pompierii lau muncit mai bine de o oră şi jumătate ca să stingă flăcările. George NEGRU

Microsoft, anunţ despre Windows 7. Sunt afectaţi toţi utilizatorii
13/01/2020 14:01

Microsoft anuntă, intr-un articol, utilizatorii sistemului de operare Windows 7 că platforma va rămane fără suport tehnic incepand cu data de 14 ianuarie 2020.   Sistemul de operare, folosit de aproximativ 400 de milioane de utilizatori, nu va mai primi actualizări software incepand cu această dată. Asta inseamnă că utilizatorii care decid dă folosească in continuare Windows 7 sunt mai expusi la amenintări informatice. „Poti folosi in continuare Windows 7, dar, după ce suportul s-a oprit, computerul tău va fi mai vulnerabil la riscuri de securitate si virusi. Wind ...

Dietă cu castravete. Slăbeşti în trei zile
13/01/2020 13:59

Dieta cu castraveţi te ajută să slăbeşti trei kilograme in doar trei zile. Respectă acest regim alimentar timp de trei zile. Micul dejun Un castravete, o ceaşcă cu ceai si un măr. Gustare Un castravete şi un iaurt fără grăsimi. Pranz O salată de castraveti şi o portie de fructe. Gustare Un castravete, o felie de paine prăjită şi o ceaşcă cu ceai. Cină O salată de castraveti şi o portie de fructe. Înainte de a merge la culcare este indicat să beţi o ceaşcă de ceai. Important: Înainte de a incepe această dietă consultaţi-vă cu medicul.  ...

Incendiu într-o casă din Giurgiu. Un bărbat a fost găsit carbonizat
13/01/2020 13:53

Un bărbat de 63 de ani din satul Puieni, comuna Prundu, a fost găsit carbonizat, luni dimineaţă, de pompierii giurgiuveni, in urma unui incendiu izbucnit la locuinţa acestuia. 'Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din satul Puieni, comuna Prundu. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La momentul sosirii, echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului şi in două camere. În urma acţiunilor de c ...

Manchester United îl cumpără pe Bruno Fernandes. Când va fi anunțat transferul de 60 milioane euro
13/01/2020 13:44

Bruno Fernandes s-ar fi inteles deja cu Manchester United, iar trasferul său urmează să fie anuntat. Bruno Fernandes ar fi ajuns la un acord cu Manchester United, incheind un contract pană in 2025, in care va primi 5,8 milioane euro pe an si va costa 60 milioane euro, conform The Sun. Reporterul Nicolo Schira a confirmat că United s-a inteles deja cu mijlocasul lui Sporting Lisabona, pentru a evolua 5 ani pe Old Trafford, iar anuntul va veni in zilele următoare. United a făcut tot posibilul săptămana trecută pentru a convinge Sporting Lisabona să-l lase să plece, pentru a-i int ...

Anunț fără precedent! Partidul care vrea serviciu militar obligatoriu în România
13/01/2020 13:32

Platforma Social Liberală (PSL) este partidul format recent de către Alex Coita si Ilan Laufer. PSL are mai multe proiecte printre care si reintroducerea serviciului militar obligatoriu in tara noastră. Mail mult decat atat, PSL spune că acest serviciu militar va fi inspirat de cel din tările scandinave.   Serviciul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus in Romania. PSL, partid nou infiinţat, doreste introducerea armatei obligatorii, după modelul statelor scandinave, ca măsură de integrare a tinerilor motivati si capabili in demersul de apărare a tării. Procesul de recrut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei