Invatamant

Încep înscrierile la Evaluarea Națională

Încep emotiile pentru elevi. Confom calendrului publicat de Ministerul Educaţiei, inscrierile la Evaluarea Naţională 2022 sunt pregătite in ultima săptămană de cursuri a elevilor de clasa a VIII-a. Asadar, astăzi, 30 mai, se dă startul inscrierilor pentru examenul final. Săptămană de foc pentru absolvenţii clasei a VIII-a, care vor susţine anul acesta Evaluarea Naţională. Înscrierile pentru examenul din acest an vor avea loc in aceste zile, iar examenul debutează in iunie. Anul acesta, inscrierile la Evaluarea Naţională vor putea fi făcute pană pe 3 iunie, ...

 Universitățile solicită o nouă Lege a Educației
30/05/2022 01:00

Nouă dintre cele mai mari şi importante universităţi din ţară, printre care şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, solicită ministrului Sorin Campeanu să le implice in elaborarea unei noi Legi a Educaţiei. Rectorii celor 9 mari universităţi reuniţi sub umbrela Consorţiului Universitaria s-au intalnit, weekend-ul trecut la Bucureşti, pentru a discuta in contextul elaborării noii Legi a Educatiei, precum si al nevoii realizării unui cadru legislativ modern care să răspundă atat provocărilor cu care se confruntă sistemul national de educatie, cat si t ...

Profesorii asistenți la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi cu 10 lei mai mult. Sumele sunt impozabile
29/05/2022 11:00

Sumele pe care cadrele didactice si auxiliare le primesc pentru participarea in comisiile de examene din acest an au fost aprobate prin Ordinul de ministru nr. 3.887 din 23 mai, potrivit documentului obtinut de Edupedu.ro. La toate sumele sunt diferente fată de anul trecut, cresterile variind intre 10 si 160 de lei. Pentru profesorii supraveghetori/asistenti, apare cea mai mică majorare, de doar 10 lei pe zi, astfel că revin 110 de lei pe zi pentru asistentii care participă la Evaluarea Natională si 120 de lei pe zi pentru cei de la Bacalaureat. Indemnizatia pentru presedintii de co ...

Patru ani de facultate în loc de trei. Studenții care vor face un an în plus
27/05/2022 08:55

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat că anul universitar următor vine cu schimbări majore pentru o anumită categorie de studenti. Mai exact, studiile de licentă vor dura patru ani in loc de trei in cazul Artelor. Potrivit lui Sorin Cimpeanu, trecerea la un număr mai mare de ani a fost luată tot la solicitarea mediului universitar. Modificarea ii vizează inclusiv pe studenţii la Teatru şi Cinematografie. De asemenea, Cimpeanu a anuntat că din toamnă universitătile vor preda si online, dar numai după ce vor fi puse la punct standardele necesare, această măsură fiind ...

Premiile pentru olimpicii naționali, majorate până la 1.000 de lei
26/05/2022 15:04

Alocatia zilnică pentru participantii la olimpiadele nationale scolare a fost dublată, iar premiile pentru olimpicii nationali majorate pană la 1.000 de lei Cresc premiile pentru elevii care caştigă olimpiadele naţionale, dar şi alocatiile de cazare si hrană pentru participanţi.   Guvernul a aprobat o ordonanţă prin care aceste premii ajung la 1000 de lei, iar alocaţiile de participare se dublează. Alocatia zilnică pentru participantii la olimpiadele nationale era de 100 de lei, dar prin Ordonantă de Urgentă Guvernul a majorat-o la 200 de lei, a anuntat ministrul Edu ...

Schimbare în Educație. Tabla clasică din școli va fi înlocuită cu una digitală
25/05/2022 15:15

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, anuntă că are in plan ca un număr de 100.000 de cadre didactice să urmeze cursuri de pedagogie digitală. Pe langă asta, ministrul propune inlocuirea tablei clasice cu un „smart board”, anuntand că există deja specificatiile tehnice cu privire la dispozitivele moderne ce vor fi amplasate in fiecare sală de clasă. Miercuri, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, prezent in cadrul evenimentului „Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale in Romania”, a declarat că scolile romanesti au nevoie de digitalizare, realizat ...

Profesorii, indignați de interzicea meditațiilor
24/05/2022 13:15

Profesorii nu prea acceptă interzicerea meditatiilor.  Pană in acest moment, interdicţia figura intr-un ordin de ministru din 2018, dar nu era aplicată. Aceasta ar putea fi aplicată din anul şcolar 2022 – 2023 iar cadrele didactice care nu vor ţine cont de lege vor fi pasibile de sancţiuni. Cu toate acestea, ministrul educaţiei, Sorin Cimpeanu a anunţat că meditaţiile nu vor fi interzise fiindcă „se practică in orice alt stat european şi pregătirea suplimentară este in interesul educaţiei”. 

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bacalaureat 2022. Astăzi încep înscrierile
23/05/2022 08:40

Începand de luni, 23 mai, elevii din clasele a XII-XIII pot să se inscrie la examenul national. Pentru sesiunea iunie - iulie, candidatul poate completa documentele-tip in perioada 23 - 27 mai 2022. Prima probă, oral la limba si literatura romană, este programată pe 6 iunie.  Elevii din clasele a XII-a si a XIII-a incheie cursurile din anul scolar 2021 -2022 pe 27 mai. Ei trebuie să sustine Bacalaureatul, prima probă fiind programată pentru data de 6 iunie. Pană atunci insă, elevii trebuie să se inscrie la examenul national. Documentele-tip pot fi completate de către c ...

Adio table cu cretă și burete. Ministrul Educaţiei anunţă table interactive în toate sălile de clasă din România
21/05/2022 21:03

Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice, cu cretă, cu table interactive, in toate cele peste 80.000 de săli de clasă din Romania. Cu ajutorul acestor table, elevii vor putea, in timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil. Sorin Cimpeanu a declarat, sambătă, la Digi24 că rolul profesorului s-a schimbat şi că acesta trebuie să aibă rolul de indrumător al elevului. ”Ne propunem inlocuirea tablei clasice cu cretă şi butere de către table interactive, in toate cele peste 80.000 de să ...

Încep înscrierile la grădiniță
20/05/2022 18:20

Părinţii işi pot inscrie incepand de astăzi copiii cu varste intre trei şi cinci ani, la grădiniţă, in anul şcolar 2022 2023, in cazul celor care se reinscriu. Astfel, pot fi depuse actele pentru reinscrierea copiilor ce urmează să intre in grupele mijlocie şi mare. Pentru cei care vor merge pentru prima dată la grădiniţă, respectiv, in grupa mică, procedurile de inscriere incep pe 30 mai. Condiţiile de inscriere sunt neschimbate faţă de anii trecuţi 

Aproape jumătate dintre elevi sunt analfabeți funcționali
19/05/2022 19:40

Cei mai multi elevi romani folosesc un limbaj simplist, nu pot interpreta o informatie, nu isi pot forma idei proprii pe care să le integreze in contextul dat, nu pot stabili asemănări si diferente intre personaje, fapte sau concepte, nu pot identifica si forma concluzii pe baza a ce au citit. Sunt cateva dintre concluziile Raportului national privind nivelul de literatie din Romania, elaborat de BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare), alături de alte sapte organizatii neguvernamentale. La cercetarea care a avut loc in urmă cu un an au participat ...

100.000 de elevi de şcoală primară, gimnazială şi liceu vor intra în programul-pilot în cadrul căruia va fi aplicată testarea standardizată
18/05/2022 09:16

Cimpeanu afirmă că 100.000 de elevi de şcoală primară, gimnazială şi liceu din 329 de unităţi de invăţămant din ţară vor intra in programul-pilot in cadrul căruia va fi aplicată testarea standardizată Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, anunţă că 100.000 de elevi de şcoală primară, gimnazială şi liceu - cu excepţia celor din anii terminali -, din 329 de unităţi de invăţămant din toată ţara vor intra in programul-pilot in cadrul căruia va fi aplicată testarea standardizată. În fiecare judeţ şi in fiecare sector al Capitalei elevii din şapte şco ...

Profesorii nu vor mai putea oferi meditații elevilor de la clase
18/05/2022 08:30

Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, anunţă că in viitoarea lege a Educaţiei va fi prevăzută interdicţia ca profesorii să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau. "Nu poţi impiedica un părinte să investească in educaţia propriului copil”, susţine ministrul, care consideră că este "de bun simţ" ca un dascăl să nu facă meditaţii cu elevii cărora le predă la şcoală. "Este o chestiune de bun simţ ca un profesor să nu facă mediaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit in orice stat al ace ...

Când va deveni România educată
17/05/2022 13:42

Ligia Deca, consilier prezidential, a mentionat că proiectul „Romania Educată”, care se va transforma intr-o nouă lege a educatiei pană in septembrie 2023, vine cu solutii la problema analfabetismului functional. „Este o cifră alarmantă, dar familiară in acelasi timp, dacă ne uităm la ultimele rezultate ale testului PISA: 44% dintre elevi nu inteleg ce citesc. Tinta proiectului «Romania Educată» este să injumătătim acest procent pană in 2030”, a declarat Ligia Deca. „Ceea ce m-a ingrijorat pe mine foarte tare este faptul că nu vedem ...

Șase medalii a obținut lotul olimpic de matematică al României și locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică pentru seniori, desfășurată în Cipru
09/05/2022 15:46

În clasamentul tărilor participante, performantele individuale cumulate au plasat Romania pe locul I (cu un total de 168 de puncte din 240 posibile), la prima editie a Olimpiadei Balcanice pentru seniori, organizată in format fizic după anul 2019. Lotul olimpic de matematică al Romaniei a obtinut 6 medalii (două medalii de aur, trei medalii de argint si o medalie de bronz) si locul I pe echipe la a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică (BMO) pentru seniori, desfăsurată in perioada 4 – 9 mai, la Agros, in Cipru. Echipa Romaniei a fost coordonată de con ...

Schimbări radicale în universități. Măsura care privește pe toți studenții începând din toamna lui 2022
08/05/2022 10:39

Predarea online in universităti va fi legalizată din toamnă, cel putin asta prevede un proiect de ordonantă de urgentă publicat in consultare de ministerul Educatiei. Legea Educatiei va fi modificată printr-un proiect de OUG si va prevedea că "unele activităti din cadrul formei de invătămant cu frecventă se pot desfăsura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, prevăzute in standardele de calitate elaborate si aprobate de ARACIS”. Legalizarea invătămantului online este o idee bună, a explicat Alexandru Rădulescu, purtăto ...

Părinţii primesc zile libere în cazul suspendării cursurilor cu prezenţă fizică
04/05/2022 14:05

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor atunci cand se suspendă activităţile didactice cu prezenţă fizică in şcoli, ca urmare a răspandirii coronavirusului SARS-CoV-2. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2021 care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor in situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică in unităţile de invăţăm ...

O singură medie și fără teze obligatorii, din anul școlar 2022-2023
04/05/2022 08:30

  Elevilor le va fi incheiată o singură medie pe tot parcursul anului scolar, iar tezele nu vor mai fi obligatorii, urmand să rămană la latitudinea fiecărui profesor cum si cate evaluări va face, au declarat surse oficiale, care au precizat că in perioada următoare ar urma să fie anuntată modificarea Regulamentului cadru de organizare si functionare a unitătilor de invătămant preuniversitar (ROFUIP). Aceste modificări au fost conturate in urma analizelor făcute de specialistii in stiintele educatiei, după ce ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat la finalul luni ...

Avertismentul Consiliului Național al Elevilor: Hărțuirea sexuală este un fenomen des întânit, dar mușamalizat în școli
23/04/2022 12:35

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) apreciază, vineri, 22 aprilie, că s-au inmulţit cazurile de hărţuire sexuală in unităţile de invăţămant şi cere un set clar de proceduri menite să asigure intervenţia rapidă şi eficientă in cazurile de abuz sesizate la nivelul şcolii. „În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează in cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” Codlea, ar fi hărţuit sexual timp de patru ani (intre anul 2018 şi anul 2022) mai multe eleve aflate in situaţii vulnerabile (...) c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei