Noua PĂCĂLEALĂ cu mărțișoare de aur și argint

martisor_55790100 (1)

Dimensiune font:

| 24-02-2021 20:20

Confederaţia Diamond Gold şi Patronatul Bijutierilor din România atenţionează consumatorii să verifice cu atenţie mărţişoarele din aur şi argint pe care le cumpără în acest an, fiindcă sunt şanse foarte mari ca acestea să fie falsuri comercializate fără documente fiscale.

"Încă dinainte de introducerea marcării obligatorii de stat pe bijuteriile din România, în primăvara anului 2018, noi, patronatele reprezentative din ramură, am avertizat asupra faptului că instituţia de resort - ANPC - nu dispune de personalul şi infrastructura necesare expertizării obiectelor din metale preţioase comercializate la noi în ţară. Astfel, s-a ajuns să se înregistreze întârzieri chiar şi de trei-patru luni, cât stau bijuteriile la marcarea de stat în Direcţia de Metale şi Pietre Preţioase din cadrul ANPC. Cu toate acestea, deşi operatorii noştri au prevăzut aceste întârzieri, nu aveau cum să prevadă blocajul complet al ANPC, pe motiv de COVID-19. Astfel, am fost informaţi că stocuri întregi, zeci de mii de mărţişoare din aur şi argint, sunt blocate la ANPC, fiind imposibil ca ele să fie expertizate şi marcate în timp util astfel încât să fie scoase la vânzare, până pe 1 martie, cu respectarea tuturor prevederilor legale", se arată într-un comunicat al celor două organizaţii.


 

Bijutierii atrag atenţia că, astfel, pe piaţă îşi vor face loc comercianţii ambulanţi, care vor oferi oamenilor "tinichele ordinare la preţ de bijuterii din material preţios".

"Cum cererea de mărţişoare din aur şi argint este destul de mare, iar operatorii noştri sunt blocaţi de marcarea obligatorie şi ANPC, pe piaţă îşi vor face loc comercianţii ambulanţi, celebrii 'sacoşari', care vând doar prin evaziune fiscală şi, de cele mai multe ori, oamenii primesc tinichele ordinare la preţ de bijuterii din material preţios", se mai spune în comunicat.

 

La rândul său, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a recomandat cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.

"Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme, precum imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică", a declarat, pentru AGERPRES, Paul Anghel, oferind exemplu unui lanţ din metal comun cu verigi terminale şi închizător din aur.

 

La fel ca şi în cazul metalelor preţioase, există o serie de contrafaceri întâlnite în domeniul pietrelor preţioase. Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle şi materiale reproduse sintetic, toate aceste imitaţii sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator.

"În sens larg, absolut orice piatră care nu este ce susţine descrierea sa, reprezintă o imitaţie", spune comisarul ANPC.

 

De asemenea, acesta a dat exemplul umpluturilor, mai ales că uneori construcţia sau modelul unei bijuterii prezintă cavităţi ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal preţios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă. Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura nepermisă devenind practic "invizibilă" ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate designului, orice producător serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul "Metal" sau "Steel".

Alte produse găsite pe piaţă de ANPC în urma unor controale sunt cerceii umpluţi cu pilitură de plumb, cruce pandantiv din aur sau delfin pandantiv cu umplutură nepermisă din pilitură de plumb pentru mărirea artificială a greutăţii.

 

Potrivit sursei citate, există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios (lanţ contrafăcut în greutate de 69,28 grame - la exterior aur şi în interior metal comun), iar aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului făcută de către specialişti.

În tot acest context, Paul Anghel sfătuieşte consumatorii să ţină cont de câteva recomandări, respectiv de locul de unde alegem să cumpărăm mărţişoarele, pentru că acestea se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilelor de 1 şi 8 Martie.

 

"Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint! Oferirea drept mărţişor a unei bijuterii din metal preţios, cu sau fără pietre preţioase, a devenit din ce în ce mai obişnuită, astfel că piaţa metalelor preţioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărţişoare la bijuteriile foarte sofisticate", spune el.

În opinia sa, cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri.

 

"Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase. Consumatorii trebuie să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse. Direcţia Metale Preţioase din cadrul ANPC dispune de laboratoare de analiză şi personal specializat pentru analizarea şi expertizarea obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase", transmite comisarul ANPC. 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei