Presiune infernală pe armata ucraineană: Superioară numeric, armata rusă amenință să cucerească orașul strategic Ceasiv Iar

14

Dimensiune font:

| 15-04-2024 19:24

Ucraina a recunoscut duminica aceasta că situaţia este "tensionată" pe frontul de est, unde armata rusă, "în superioritate numerică", exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar, în condiţiile în care forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie

Ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov, a declarat că pe unele sectoare al frontului de est "situaţia este tensionată", iar trupele ruse, "în superioritate numerică", încearcă o străpungere "la vest de Bahmut", oraş pe care l-au cucerit în mai 2023 după luni întregi de lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare, a spus el.

Cu puţin timp înainte, comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, declarase, la rândul său, că Rusia şi-a concentrat eforturile în această zonă pentru a cuceri Ceasiv Iar, situat la aproximativ 20 km vest de Bahmut.

Cucerirea acestei localităţi ar oferi armatei ruse şansa de a avansa în regiunea Doneţk.

Oraşul Ceasiv Iar, situat pe un deal, se află la mai puţin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic. Rusia vrea astfel "să creeze condiţiile unei avansări mai profunde" spre Kramatorsk, a subliniat generalul Sîrski.

Sîrski, care a spus că forţele care apără Ceasiv Iar au primit armament suplimentar, recunoscuse cu o zi înainte că situaţia pe frontul de est "s-a deteriorat în mod considerabil". În pofida pierderilor, ruşii desfăşoară "noi unităţi blindate", ceea ce le permite să obţină "succese tactice", a declarat el.

Această ofensivă rusească are loc într-un moment foarte delicat pentru armata ucraineană, care în afară de muniţii duce lipsă şi de oameni şi încearcă să recruteze noi soldaţi în faţa unui adversar ale cărui trupe sunt mai numeroase şi mai bine echipate.

Ajutorul occidental vine cu ţârâita, în special din cauza unui blocaj politic la Washington, ceea ce îi constrânge pe militarii ucraineni să economisească muniţii. De luni de zile, Kievul cere partenerilor săi mai mult armament şi sisteme de apărare antiaeriană.

Lovituri pe toată lungimea frontului

În ultimele săptămâni, armata rusă şi-a intensificat bombardamentele asupra regiunii de frontieră Harkov, în nord-estul Ucrainei, unde este situat centrul administrativ al acestei regiuni cu acelaşi nume, al doilea cel mai mare oraş din Ucraina.

Atacurile ruseşti împotriva reţelei energetice ucrainene continuă să provoace întreruperi de curent.

În partea de centru-sud, bombardamentele au făcut cel puţin 12 răniţi în oraşul Dnipro şi într-o localitate vecină, a anunţat guvernatorul Serghii Lisak.

La rândul său, şeful administraţiei instalate de ocupanţii ruşi în regiunea Herson (sud), Vladimir Saldo, a declarat duminica aceasta că atacurile ucrainene au făcut doi morţi şi un rănit în sate din această regiune, ocupată în cea mai mare parte de armata rusă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Halucinant! Timișorenii au fost somați să își ducă gunoiul din tomberoane în casă! Retim e în grevă din cauza încălcării legii!
08/05/2024 21:29

Situatie absolut jenant in Timisoara, fix inainte de campania electorală! Gunoiul din pubele din oras nu se mai strange. Compania Retim a notificat oficial locuitorii din Timisoara, dar si din alte comune peri ...

Metoda românească pentru a 'rezolva' problema unei străzi care s-a surpat: a fost acoperită cu o prelată
08/05/2024 21:03

Cu ploile care se anuntă, strada unde au fost alunecări de teren in Cluj-Napoca acum aproape două săptămani este in mare pericol de a se surpa si mai mult. Asa că specialistii au găsit o solutie tempora ...

Familia Carabulea a vândut ziarul Tribuna Sibiului / Noii proprietari: „Nu are legătură directă cu anul electoral”
08/05/2024 19:22

Tribuna, cel mai vechi ziar din Sibiu si unul dintre cele mai longevive din Romania are un nou asociat principal: Sibiu News SRL, anuntă Turnul Sfatului. Ziarul care a anuntat că a implinit 140 de ani la jum ...

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este gravă. Actorul are septicemie
08/05/2024 15:17

Medici de la Institutul Inimii din Cluj spun că actorul Florin Piersic are septicemie iar situatia sa este gravă. Starea actorului Florin Piersic, in varstă de 88 de ani, este deosebit de gravă, spun medic ...

UE ne forțează să reparăm electrocasnicele stricate. Cum se va aplica directiva în România
08/05/2024 13:00

Producătorii de electrocasnice vor fi obligati să-si conceapă produsele astfel incat să fie usor reparabile si să ofere companiilor de depanare informatii si piese de schimb. Uniunea Europeană schimbă r ...

Visa Waiver și candidatura la NATO, printre temele discutate la întâlnirea Iohannis-Biden
08/05/2024 11:50

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat că au fost abordate mai multe teme la intalnirea sa cu omologul american, Joe Biden, printre care Visa Waiver si candidatura la sefia NATO. Presedintele Romani ...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat
08/05/2024 11:46

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, pană la ora 23.00, in mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe me ...

Volodimir Zelenski, ținta unei tentative de asasinat regizată de FSB- Doi colonei ai Gărzii de Stat au fost arestați
07/05/2024 21:14

Serviciul de Securitate al Ucrainei anuntă intreruperea planurilor FSB al Federatiei Ruse de a elimina presedintele Ucrainei si alti reprezentanti ai celei mai inalte conduceri militare si politice a statului, ...

Incendiu uriaș la groapa de gunoi din Galați/ Fum uriaș, s-a emis mesaj RO - Alert
07/05/2024 21:03

Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii in trafic, astf ...

Ucrainenii fug de război şi mor încercând ajungă în România: Şase cadavre găsite într-o singură zi în râul Tisa
07/05/2024 20:41

Şase cadavre au fost descoperite intr-o singură zi in raul Tisa, la graniţa dintre Romania şi Ucraina. Patru dintre cadavre se aflau pe partea ucraineană, iar celelalte două pe partea romană. Ucrainenii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei