Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României

10_11zon

Dimensiune font:

| 10-05-2024 13:17

Pe data de 10 mai se împlinesc 147 de ani de când România și-a declarat independența (1877). La această dată, Principele Carol I a semnat Declarația de Independență adoptată de Parlament cu o zi înainte, pe 9 mai. Cu acest prilej, președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă – general în rezervă – a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare.

Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României

”România își aniversează astăzi al 147-lea an de independență. Sărbătorirea acestui moment definitoriu pentru existența statului nostru a revenit la data de 10 mai, conform adevărului istoric. Pe 9 mai 1877, proiectul Declarației de Independență a fost votat de Parlament, iar a doua zi actul a fost semnat de principele Carol, producându-și efectele juridice.

Independența României a fost obținută prin jertfa de sânge a soldaților noștri, care au luptat cu curaj în Războiul de Independență. Eroii de la Plevna, Grivița, Smârdan, Rahova și Vidin merită recunoștința tuturor generațiilor care i-au succedat. Ca general, subliniez că intervenția armatei noastre a fost decisivă în 1877, după repetatele eșecuri rusești în fața liniilor defensive otomane.

Astăzi rememorăm și alte momente esențiale pentru istoria noastră, precum jurământul principelui Carol în 1866 și proclamarea Regatului României în 1881. Ziua de 10 mai marchează intrarea României în rândul civilizației europene, acesta fiind idealul național pentru care s-a luptat generația pașoptistă.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Controversele legate de Ziua Independenței României: 9 sau 10 mai ?

De-a lungul anilor, s-au perpetuat controversele legate de data în care România și-a proclamat Independența. Chiar și în ziua de astăzi, mulți consideră că data de 9 mai este cea în care țara noastră a rupt lanțurile suzeranității otomane și a devenit independentă.

Însă istoria consemnează faptele așa cum s-au peterecut. Ziua 9 mai 1877 a fost data la care Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, a rostit celebrul discurs prin care afirma independența Romîniei, în Camera Deputaților.

În aceeași zi, ambele camere ale Parlamentului au adoptat o moțiune prin care se lua act de ruperea legăturilor României cu Poarta și se anunța independența absolută a României.

A doua zi, pe 10 mai, proclamația și totodată legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de domnitorul Carol I. Așadar, în care dintre cele două zile (9 sau 10 mai) este sărbătorită, de fapt, independența României?

Răspunsul este oferit de istoricul prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, fost ministru de externe și manager al Bibliotecii Naționale, în cadrul emisiunii „5 minute de istorie”, difuzată de TVR.

”Adevărul se află ascuns chiar în Constituția României din acel moment. Potrivit legii, domnitorul numea și revoca miniștrii și orice act al Suveranului trebuia validat apoi de ministrul de resort.

Cu alte cuvinte, pe 9 mai 1877, a avut loc citirea Declarației de Independență de către ministrul Kogălniceanu și, mai apoi, discutarea ei în Parlament.

Dar intrarea în vigoare a acestei Declarații s-a produs a doua zi, după ce, pe 10 mai, domnitorul Carol I a proclamat starea de independență.

Așadar, din punct de vedere legal, Ziua Independenței a fost în mod voit legată de ziua de 10 mai. Altfel spus, Kogălniceanu însuși a citit Declarația pe 9 mai, pentru a-i da ocazia lui Carol I să proclame independența a doua zi, pe 10 mai”, a explicat istoricul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate pentru a putea picta. Destinul tragic al pictorului supranumit „Poetul plastic al florilor“
20/05/2024 19:18

A fost unul dintre cei mai mari pictori pe care i-a avut Romania, insă a avut parte de un destin tragic. A fost umilit pe patul de moarte si a pictat in ultimii ani din viată cu pensula legată de mana parali ...

Nicolae Ciucă lovește pe modul Iohannis pentru prezidențiale: Își lansează cartea `Un ostaș în slujba țării`
20/05/2024 12:56

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, anuntă, luni, pe site-ul său personal, că in iunie isi lansează cartea „Un ostas in slujba tării”, care va apărea in luna iunie 2024, iar toate incasările vor fi donate c ...

Situație ciudată în Guvern: Ciolacu spune că nu cedează la șantaj, ministrul Culturii 'își exprimă speranţa' că salariile vor crește
15/05/2024 16:23

In interiorul Guvernului s-a generat o situatie extrem de ciudată, din cauza protestelor angajatilor din muzee, care amenintă cu boicotarea ”Noptii Muzeelor”. Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis angaja ...

Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei
15/05/2024 11:51

Cominternul, organizatia internatională comunistă fondată in 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale si pentru formarea unei republici sovietice internationale, a fost ...

Preotul Constantin Necula: „În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori”
14/05/2024 09:11

Preotul Constantin Necula consideră că Romania duce lipsă in prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora. Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie ...

Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei