Azi, bolnavii de COVID pot muri liniștiți acasă?

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 18-06-2023 20:49

 

Dorian OBREJA

Am scris atâta - o vreme am publicat și un grafic zilnic al urmărilor pandemiei în România - despre covid, încât începusem să fac alergie. Mai ales că nu era de ajuns fenomenul, ci se și declanșase și un soi de război între cei care credeau în vaccinare și contestatarii lor, război care continuă și azi...

Azi, când, cel puțin în plan medical, lucrurile par a se mai fi liniștit. Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății, în perioada 5-11 iunie s-au înregistrat 963 cazuri noi de persoane infectate, cei internați în spitale fiind aproape 500, iar la ATI - 58 (dintre aceștia, 44 nevaccinați). În același interval, se înregistraseră 24 decese (ducând la un total de la începutul pandemiei de 68.217 persoane) și efectuarea a 4.847 teste RT-PCR și 33.494 teste rapide (mult prea puține, din prima categorie, cu adevărat relevantă; plus dubiile - aduc aminte că, în 2020, Elon Musk susținea că a fost testat de 4 ori într-o zi, 2 rezultate fiind pozitive, iar două, negative!).

Înapoi în  trecut, la amintiri despre lucruri mai mult sau mai puțin ciudate din vremea pandemiei.

Pe 27 decembrie 2020, începea, în România, campania de vaccinare,  coordonatorul acesteia, premierul de atunci în persoană, estimând/promițând că 10,4 milioane de români (circa 70 la sută din populație) vor parcurge această etapă până în septembrie 2021. Numai că, la finele lunii menționate, se înregistrau 33 la sută vaccinați (penultima rată din UE).

Conform surselor, România ar fi comandat 120 milioane doze de vaccin. Până pe 10 februarie 2022, primise 32 milioane, din care au fost utilizate cam jumătate. În schimb, aproape 5 milioane au fost donate unor țări precum Argentina, Egipt, Moldova, Coreea de Sud, Serbia și Ucraina! Cine plătește paguba?

Fiindcă veni vorba de pagube, chiar dacă nu au legătură cu pandemia, aduc aminte că, în martie 2022, firma Antibiotice Iași a produs în regim de urgență, 30 de milioane de tablete de iodură de potasiu, în valoare de circa 6 milioane euro. Doar puțin peste 3 la sută au ajuns la români - deși pastilele se distribuie gratuit -, așa încât celelalte zac prin farmacii ori depozite; și cred că or fi având, ca orice produs, mai ales medical, un termen de garanție. Cercetez și aflu că valabilitatea e de circa 3 ani. Un an și un sfert deja au trecut...

Revenind la vaccin, până la începutul acestui an, circa 8 milioane de români primiseră schema completă, iar 2,5 milioane - și doza de rapel...

Pe 8 martie 2022, în România a încetat starea de alertă. Dincolo de faptul că lovea în diferite interese, din diverse domenii, această stare punea un fel de frână covidului; dacă pedala ar fi fost apăsată mai mult timp, și prezența virusului s-ar fi tot minimizat.

Odată cu decretarea încetării stării de alertă, au dispărut cele mai multe interdicții, rămânând doar niște vagi recomandări, precum purtatul măștii în spații închise, spălatul cât mai des pe mâini, și - incredibil, inacceptabil, intolerabil -  schimbarea felului în care se procedează cu cei infectați: ”persoanele cu diagnostic pozitiv automat se izolează” (este știut faptul că 90 la sută dintre români stau în vile cu 5-6 camere, unde se pot izola cât vor).

Mă întreb, desigur, retoric, dacă nu ar fi mai eficient ca, în locul izolării și plătirii de către pozitivi a medicației, să înceapă, de îndată, tratamentul în unități medicale, de către personal specializat, și să nu fie lăsate paturile dedicate covid goale? Și de ce mai plătim asigurări medicale?

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Câștigătorii europarlamentarelor și localelor
02/06/2024 21:22

 Dorian OBREJA Ultimele 5-6 luni au insemnat, printre altele, o perioadă electorală mult deosebită fată de cele din anii anteriori, avand, la randul ei, două sub-perioade foarte diferite: o precampan ...

Pușcărie, așa și așa; dar recuperarea prejudiciilor?
27/05/2024 18:57

 Dorian OBREJA În ultimele trei decenii, s-au inregistrat nenumărate cazuri de infractiuni de răsunet, numeroase dintre ele avand autori in ”lumea bună” ce are drept membri constituen ...

O campanie adormitoare
26/05/2024 22:39

 Dorian OBREJA În urmă cu aproape o lună, comiteam un editorial cu titlul „O campanie respingătoare”. Mai bine mai tarziu decat niciodată, revin acum cu o erată: prima parte a titlu ...

Secolul XXI, mai mult al violenței, nu inteligenței!
21/05/2024 07:42

 Dorian OBREJA Indubitabil, secolul actual, din care am parcurs deja un sfert, perioadă in care populatia a crescut intr-un ritm ametitor, de la 6 la 8 miliarde, poate fi apreciat prin prisma progreselor ...

Cornel Nistorescu: Dezastrul de la Sulina
19/05/2024 20:43

La ora la care cititi aceste rinduri ar trebui să mai fiu in Zona Liberă de la Sulina, pe un maidan pe care a fost impins un festival dedicat celebrului oras. Probabil că Vita de Vie si Loredana Groza s ...

Cornel Nistorescu:„Trăiește românește” sau prefă-te!
16/05/2024 17:23

Zilele acestea, am trecut de citeva ori pe lingă acelasi mare panou electoral pe care scria ”Trăieste romaneste”. Apartinea PSD-ului! Trebuie să admit că din tot ce s-a lansat in ultima vreme, acesta mi ...

Manipulatori & neprofesioniști
13/05/2024 23:13

 Dorian OBREJA Asistăm, din ce in ce mai mult, la mixarea a două fenomene, ambele cu consecinte extrem de negative: pe de o parte, utilizarea propagandei si dezinformării, in scopul inducerii sentiment ...

Patriot-ul, între piele și suman
13/05/2024 10:57

Dorian OBREJA Asa după cum se stie, săptămana trecută, locatarul principal de la Cotroceni a mai inchiriat o  dată un avion mic, da scump, si a trecut Atlanticul. A fost firească traversarea acestu ...

Cornel Nistorescu:Șoșoacă se întoarce în toate formele
12/05/2024 14:53

Geaba s-a sifonat profesorul Cătălin Cirstoiu. S-a mai retras incă un figurant care ne-a anuntat că se pune capră pentru madam Pandele. Si uite că a venit stirea că madama Iovanovici (incă Sosoacă), p ...

Cornel Nistorescu:Piedone vrea gaură în Cer
12/05/2024 14:46

Ar fi fost de mai mare mirarea ca Piedone să nu se inoate si el in acest val de solidaritate si simpatie cu Florin Piersic. Numai că sfertodoctul cu gindirea schioapă s-a gindit să le ia fata tuturor. Si, l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei