Vremea devine tot mai extremă, oamenii - tot mai inconștienți...

 Dorian OBREJA

Vremea a luat-o razna - s-ar putea spune, dacă nu ar fi o afirmație ce aruncă vina asupra cui nu trebuie.

Aflăm, de exemplu, că malurile pârjolite de soare și nivelurile în scădere ale apei Lacului Titicaca (unul dintre cele mai mari din America de Sud, aflat la granița dintre Bolivia și Peru), are perspectiva de a seca. Tot prin zonă, Rezervorului Canelon Grande, o sursă importantă de apă pentru capitala Uruguayului, Montevideo, i-a scăzut atât de mult nivelul, încât o mare parte din albia sa a fost acoperită de vegetație.

Dar nici nu trebuie să mergem așa departe pentru a constata adevărul primei părți a afirmației. Pentru România, de exemplu, ieri, erau prognozate o temperatură minimă de 18 grade și una maximă de 34 de grade, adică aproape dublu. Diferența aceasta se repetă din ce în ce mai des și este, conform specialiștilor, un semn că o zonă este amenințată de deșertificare. În afară de aceasta, în ultimele patru decenii, temperatura medie anuală din țara noastră a crescut cu circa 2 grade Celsius. Aceasta în circumstanțele în care, încă spre finele secolului trecut, neoficial, iar începând din 1997, Tratatul de la Kyoto prevedea o  reducere a emisiilor poluante, în speranța - și ca singura acțiune practică realistă -  reducerii încălzirii globale. Problema este că SUA - responsabile pentru mai mult de 40 la sută din totalul emisiilor de gaze de seră - nu au ratificat nici până azi Tratatul amintit, consecințele (asupra lumii întregi, dar, în primul rând, chiar al acestei țări) fiind tot mai vizibil-devastatoare. S-a încercat continuarea inițiativei începute la Kyoto, prin Acordul de la Paris, semnat  în martie 2016, dar rezultatele nu se văd, ba chiar se intensifică acelea negative.

Aceasta pentru că, la fenomenele provocate de industrie, mașini etc., se adaugă, de câțiva ani, incendii de pădure/vegetație tot mai numeroase și în tot mai multe teritorii strategice din punct de vedere al mediului. În septembrie 2020, se înregistrau, în Amazonia, cea mai mare pădure tropicală din lume, un imens plămân verde al Terrei, care  produce 20 la sută din oxigenul necesar planetei, 32.017 zone fierbinți, în creștere cu 61 la sută față de septembrie 2019.

Pe de altă parte, venind la zi, incendiile din Grecia au eliminat în atmosferă, în doar 2 săptămâni, o megatonă de emisii de dioxid de carbon, aproape dublul cantității-record din iulie 2007. Au fost recompensați turiștii afectați, răsplătiți cu o săptămână de vacanță gratuită, dar nu am auzit de mobilizări masive de voluntari din diferite țări, care să participe la reîmpădurirea zonelor afectate.

O situație gravă se consemnează și în sudul Italiei, dar, mai ales, în pădurile din America de Nord (îndeosebi în Canada), unde incendiile au emis o cantitate record de 160 de milioane de tone de carbon, înregistrându-se arderea a peste 9 milioane de hectare de pădure!!! Nu trebuie să fii specialist forestier ca să calculezi câți ani vor trebui pentru refacerea acestei imense suprafețe...

Potrivit evaluărilor, NASA a emis un avertisment, referitor la faptul că luna precedentă, iulie 2023, ar putea fi cea mai fierbinte lună din istorie, fiind semnalul continuării unor ”schimbări fără precedent”.

Avem, încă mai avem, o planetă, care ne este casa. Ce facem cu ea? Asistăm, cu mâinile în sân, indiferent că este vorba de guvernanți sau de simplii cetățeni, cum părți din ea ard. Ba chiar, prin acțiuni de tot felul, accelerăm acest proces. Atitudine ce nu poate fi calificată decât iresponsabilă!