Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi

13

Dimensiune font:

| 07-05-2024 16:23

Deși mulți dintre noi trăim vieți tot mai laice, preotul Adrian Agachi spune că lumina din interiorul ființei umane nu se stinge niciodată.

Mai poate fi numit omul modern „homo religiosus”?

Acest homo religiosus este un construct al filosofului, de care se folosește pentru a înțelege și analiza fenomenul religios.

Homo religiosus este o persoană religioasă în sens ideal, cu o viziune specifică asupra lumii.

Reprezintă modelul ideal teoretic, chiar dacă niciun practicant al religiei nu reușește să se ridice la acel nivel.

Teoriile lui Eliade și intepretările sale se bazează pe felul în care acest homo religiosus ar vedea lumea, și nu pe felul în care practică religia oamenii obișnuiți.

„Întotdeauna omul va avea în interiorul lui, într-o cămară tainică din inima lui, această lumină a lui Dumnezeu care va încerca să-l călăuzească indiferent de locul, de spațiul, de timpul în care se va duce propria sa voință.

Voința omului de astăzi a deviat într-adevăr destul de mult, nu pot să nu remarc că este puțin ironică această asociere dintre cuvintele «post» și «adevăr», deși nu în sensul evanghelic, ci în sensul de depășire a adevărului, a limitelor lui”, a explicat preotul Adrian Agachi, care are master în teologie.

Care este marele dușman al omului modern

„Aș îndrăzni că în zilele noastre opusul adevărului nu mai este minciuna, ci imaginația omului, care a început să treacă dincolo de orice fel de limite. Omul are impresia că imaginându-și anumite lucruri și încercând să le aducă la realitatea poate să-și creeze propriul adevăr.

Dar problema cea mai mare este că acest fals adevăr cu care omul începe să se hrănească, această imaginație în care crede că-și regăsește adevărul, va sfârși prin a-l înghiți, a-l îngropa. Vedem acest lucru în realitatea transumanismului, în care omul ajunge să fie înghițit de partea robotică, în loc să folosească partea robotică în sprijinul său. Ajunge să fie pe jumătate mașină”, a conchis preotul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
19/05/2024 05:04

BERBEC În prima parte a zilei ai multă energie, astfel că ai putea să-ti reorganizezi stilul de viată si planurile de viitor. Sunt momente excelente pentru inceputuri de orice fel, pornind de la cele ...

Horoscopul zilei
18/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei