Miracolul de la Biserica Buna Vestire! Un izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare, a fost descoperit sub altar

7

Dimensiune font:

| 29-03-2024 05:05

Biserica Buna Vestire este un punct de reper pentru centrul istoric al orașului Brăila. Legenda spune că, pe când se săpa fundaţia pentru lăcașul de cult, chiar sub altar s-a descoperit un izvor a cărui apă se transformă în aghiazmă doar o singură zi pe an.

Lăcașul de cult a fost construit în secolul al XIX-lea şi este cel mai frumos monument istoric din Brăila. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1863, cu sprijinul numeroasei comunităţii elene din Brăila, care a obţinut aprobare pentru construire de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii. A fost considerat ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântână, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar.

Izvorul se găseşte la o adâncime de 15 metri şi este vindecător doar o singură dată pe an, de Izvorul Tămăduirii, imediat după Paşti. Numai în această zi preoţii deschid fântâna şi sute de bolnavi din toată ţara vin să primească agheasmă.

Până în anul 2000, apa din izvor se scotea cu o ciutură

Până în anul 2000, apa din izvor se scotea cu o ciutură. Un credincios din Germania a donat bani pentru reamenajarea şi reconstruirea fântânii de sub altarul bisericii, cumpărându-se o pompă electrică de scoatere a apei.

Meşterul Italian Fernando Iacevoli este cel care a ornat interiorul Bisericii Buna Vestire. Tâmplăria bisericii a fost lucrată în stil neoclasic de către meşteri din Constantinopol. Este de culoare albă cu decoraţii aurite în basorelief.

După ce cupola bisericii s-a prăbuşit în 1868, reconstituirea acesteia s-a făcut de către Oscar Schwab, arhitectul german al Comisiei Europene a Dunării. Clopotniţa clădirii, dotată cu un ceas elveţian şi cu un clopot mare, a fost deteriorată de cutremurul din 1940 şi apoi consolidată.

Pictura bisericii a fost executată în trei etape. „În 1880, Gheorghe Tăttărescu a pictat cupola cu cei patru sfinţi evanghelişti. Între 1900 şi 1902, sfântul altar, arcada cea mare dinspre răsărit şi arcadele mari din nord şi sud au fost pictate de grecul C. Liochis. Partea finală a Naosului avea să fie executată abia în perioada 1945-1946, de pictorul Belizarie. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur de meşteri din Constantinopol şi a fost pictată, de asemenea, în mai multe etape: între anii 1876-1884, a lucrat la ea pictorul Matache Orăşeanu, în 1913, a lucrat pictorul Ioan Albescu, iar în 1914 pictorul V. Robea. Uriaşele candelabre sunt confecţionate din cristal de Boemia”.

Biserica Greacă are formă de cruce şi are trei altare, cu două turle, iar ca stil domină cel bizantin, cu influenţe elene, gotice şi renascentiste.

Altarul principal poartă hramul Buna Vestire şi a fost sfinţit pe 29 octombrie 1872 de episcopul Melchisedec al Dunării de Jos. Altarul de Nord poartă hramul Sfântului Gherasim, iar cel de Sud al Sfântului Nicolae. Acestea au fost sfinţite pe 6 decembrie 1873, de acelaşi episcop

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. De ce este bine să avem salcie în casă pe 28 aprilie
27/04/2024 16:13

Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. Sărbătoarea de Florii se numără printre cele mai importante zile din calendarul creştin ortodox şi are loc pe 28 aprilie. Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, e ...

Papa Francisc va participa la summitul G7 pentru a discuta despre inteligența artificială
27/04/2024 09:37

 Papa Francisc va participa la summitul G7 din acest an pentru a discuta despre provocările pe care le ridică inteligenta artificială (IA), a declarat, vineri, premierul italian Giorgia Meloni, relateaz ...

HOROSCOPUL ZILEI
27/04/2024 05:00

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/04/2024 05:18

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Serviciile de pompe funebre - ajutor garantat în cazul evenimentelor nefericite
24/04/2024 14:58

În situatia tragică in care pierdeti un membru al familiei, este nevoie să puteti apela la un ajutor de incredere care să vă ofere suportul fizic si moral necesar pentru a trece mai usor peste zilele ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
23/04/2024 10:04

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit in fiecare an pe 23 aprilie În calendarul popular, Sfantul Ghe ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/04/2024 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Horoscopul zilei
22/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
21/04/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
18/04/2024 20:57

 Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au fost consemnate de presă incă din timpul vietii ei. Chiar si după moartea sa i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei