O statuie a lui Isus mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro este construită în Brazilia VIDEO
Dimensiune font:
| 11-04-2021 20:43
O nouă statuie a lui Isus este contruită în Brazilia, iar aceasta va avea o înălțime de 43 de metri cu tot cu piedestal, ceea ce o va face a treia cea mai înaltă statuie a lui Isus din lume, relatează BBC.
Statuia Isus Protectorul este construită în orașul Encantad, iar capul și brațele întinse au fost deja adăugate săptămâna trecută structurii. Construcția a început în 2019.
Ideea a fost a unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit în martie de Covid.
Proiectul în valoare de 350.000 de dolari este așteptat să fie finalizat anul acesta, a spus Asociația Prietenilor lui Cristos.
Realizarea statuii este finanțată prin intermediul donațiilor de la indivizi și companii.
De la o mâna la cealaltă sunt 36 de metri. Un lift intern va duce turiștii într-un puct în zona pieptului de unde vor putea privi împrejurimile, la aproximativ 40 de metri înălțime.
Doar statuia Jesus Buntu Burake din Sulawesi, Indonezia, care are 52,55 de metri (cu piedestal inclus) și Cristos Regele din Swiebodzin, Polonia, care are 52,5 metri, sunt mai înalte.
Ea va fi mai înaltă așadar decât Cristos Mântuitorul din Rio, care are 38 de metri, și al cărui cap a fost creat de gălățeanul Gheorge Leonida.
BERBEC
Dispuneti de o rezervă de energie prin care ii puneti in inferioritate atat pe adversari, cat si pe prieteni. După-amiaza, vă certati fară intentie cu persoanele de sex opus din anturaj.
TAUR ...
BERBEC
În prima parte a zilei ai multă energie, astfel că ai putea să-ti reorganizezi stilul de viată si planurile de viitor. Sunt momente excelente pentru inceputuri de orice fel, pornind de la cele ...
CAPRICORN
Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie.
E posibil s ...
BERBEC
Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...
Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...
În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...
Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...
Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos.
Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...
Berbec
Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...
Adauga comentariul tau