Cuplu snopit în bătaie de muncitorii unei primării din Vaslui. Femeia: „Mi-a tras un pumn în ochi“

16_11zon

Dimensiune font:

| 09-03-2024 09:50

Soții au ajuns la spital în urma unui scandal în trafic. Ei îi acuză pe muncitorii primăriei din orașul vasluian Murgeni că i-au bătut crunt. Ei le ceruseră să îi lase să treacă prin zona unde efectuau lucrări la o conductă.

Cuplul căsătorit a trăit momente de groază luni, 4 martie 2024. Plecaseră cu mașina spre orașul vasluian Murgeni și s-au întâlnit pe drum, în localitatea componentă Schineni, cu doi muncitori ai Primăriei Murgeni. Aceștia reparau o conductă, blocaseră strada cu un buldoexcavator și, spun tinerii, nu i-ar fi lăsat să treacă.

Șoferul le-a cerut să elibereze strada și ar fi fost lovit, iar când soția sa a încercat să îl apere, ar fi avut parte de același tratament. Aceștia erau însoțiți și de mama tinerei, care a asistat la scena șocantă.

„Când am ajuns acolo, acei muncitori ne-au văzut, dar nu s-au dat din drum. Am mai așteptat pentru că am crezut că la un moment dat ne vor lăsa să trecem, dar nu s-a întâmplat asta. Ei și-au tot văzut de treabă, până în momentul când soțul meu s-a dat jos din mașină și le-a spus să ne lase să trecem, pentru că drumul era blocat de buldoexcavator. Ne-am dat noi mai în spate cu mașina, ca buldoexacavatorul să poată fi mutat într-o parte, iar muncitorul care a rămas la acel șanț săpat s-a supărat pe motiv că îi chemăm prea des să desfunde conductele de apă. Le-am zis că nu noi i-am chemat să repare acea defecțiune, moment în care muncitorul de pe buldoexcavator a blocat din nou drumul”, povestește Alina, tânăra din Maramureș.

Lucrurile au escaladat rapid și s-a ajuns la o bătaie în toată regula.

„A început o ceartă și mai puternică, în care soțul meu i-a întrebat de ce nu vor să se dea din drum, apoi am coborât și eu din mașină, cerându-le același lucru, să ne lase să trecem. Cel care lucra la șanț m-a făcut în toate felurile, chiar de față cu soțul meu care i-a cerut să vorbească mai frumos. Acela a fost momentul când muncitorul care se afla în șanț a sărit la bătaie la soțul meu. În momentul acela a coborât și mama din mașină, eu trăgeam de acel muncitor să nu-mi mai lovească soțul, apoi a venit și al doilea muncitor, de pe buldoexcavator”, spune femeia.

Lovită cu pumnii și picioarele

La scurt timp, și tânăra s-a trezit agresată și a fost la un pas să fie rănită grav, după ce un muncitor ar fi sărit să o lovească cu o lopată.

„Când am văzut că se amplifică bătaia, m-am dus la mașină să iau telefonul din geantă, pentru a filma. În timp ce fugeam către mașină, cel care a sărit primul la bătaie a venit pe la spate și mi-a tras un pumn în ochi, apoi m-a trântit jos și m-a lovit cu pumnii și picioarele. Apoi s-a dus să-și ia lopata, să mă lovească cu ea în cap. Noroc cu mama, care l-a văzut și a reușit să îl împingă. Cei doi muncitori s-au năpustit apoi asupra soțului, pe care l-au lovit cu lopata. Țipau că ne omoară acolo. În timp ce acei doi muncitori îl loveau pe soțul meu, eu m-am dus din nou la mașină și am luat un deodorant din geantă, în ideea să-i sperii”, susține Alina.

Soții au ajuns la spital după cele întâmplate și vor să îi acționeze în judecată pe agresori.

„Am reușit să sun la Poliție, iar la scurt timp a ajuns și o salvare. Amândoi, atât eu, cât și soțul, am fost transportați la spitalul din Bârlad. Ne vom duce la Medicina Legală pentru a obține un certificat medico-legal, urmând ca apoi să ne căutăm dreptatea. Nu am crezut că în anul 2024, într-o țară membră a Uniunii Europene, se poate întâmpla așa ceva. O femeie să fie bătută cu pumnii de angajații primăriei. Am contactat deja o avocată, vom vedea care sunt pașii următori”, încheie Alina, victima celor doi angajați ai Primăriei Murgeni, potrivit Vremea Nouă.

Primar: „Este o întâmplare regretabilă”

Primarul orașului Murgeni, Eduard Cazacu, regretă ce s-a întâmplat în localitatea Schineni și spune că a fost declanșată o anchetă internă, în funcție de care va lua măsurile care se impun.

„Ei spun că ar fi fost înjurați și atacați. Din ce am înțeles, acolo a fost o ceartă, nu știu cum a degenerat discuția, de aceea noi vom face o anchetă internă. Cei doi muncitori sunt vechi în primărie, eu i-am găsit aici când am fost ales primar. Din ce am înțeles, cei doi executau o lucrare de reparație a unei conducte care scăpa apă. Mi s-a spus că buldoexcavatoristul i-a întrebat pe cei doi tineri dacă să mute utilajul, ei ar fi spus că nu. Acei oameni care se aflau în mașină știau că va fi o lucrare în acea zonă, ei sunt nemulțumiți de mai mult timp de unele aspecte ce țin de infrastructură, de aceea cred că adevărul e undeva la mijloc. Incidentul de luni este o întâmplare regretabilă, banală, care arată cum degenerează conflictele la noi. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat acolo, de aceea voi aștepta rezultatele anchetei, apoi voi lua măsurile ce se impun”, a declarat Eduard Cazacu.

Anchetă penală în acest caz

Polițiștii din Vaslui au deschis dosar penal în acest caz pentru loviri sau alte violențe.

„La data de 4 martie 2024, ora 9.38, Poliția orașului Murgeni a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost agresate pe o stradă din satul Schineni, orașul Murgeni, județul Vaslui. Victimele, un bărbat de 39 ani și o femeie de 35 de ani, din județul Maramureș, au fost transportați la Spitalul municipal de Urgență Bârlad, pentru evaluarea stării de sănătate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

berila

Mar 09, 2024

nu cred că nici ăștia bătuți nu sunt ușă de biserică..adevărul e la mijloc..chestia e că acuma caută chipurile daune materiale după ce au luat-o pe cocoașă..normal era să se întoarcă și să caute alt acces daca oamenii aia începuseră o lucrare la strada. nu sa caute cearta și să sară la bătaie...aveau o problema cu blocatul ilegal al străzii după părerea lor?? sunau la poliție nu începeau scandalul și acum sa o facă pe martirii!!

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Casa Memorială
20/05/2024 12:53

  Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a precizat luni, pentru AGERPRES, că a preluat de la Academia Romană un important obiectiv de patrimoniu, Casa Memorială "Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, ...

Aproape 27.000 de vizitatori la Nopatea Muzeelor
20/05/2024 12:50

 Muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi (MNLRI) au primit 26.383 de vizitatori in cadrul evenimentului "Noaptea Europeană a Muzeelor". Costel Alexe, preşedintele C ...

După ce a încercat să dea foc unor dosare, o grefieră de la Parchetul Vaslui a încercat să-și ia viața
20/05/2024 12:43

Detasamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă si spumă, o ambulantă SMURD (terapie intensivă mobilă) si echipaje specializate, pentru limitarea si lichidarea unui mic ince ...

Centru de audiologie și vestibulogie unic în țară, deschis la Iași
20/05/2024 09:27

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi va fi infiintat un centru de audiofonologie si vestibulogie unic in Romania, destinat implementării programelor de screening in domeniul fonoaudiologiei ...

Amendă de peste 10.000 de lei pentru un sucevean pe care polițiștii nu l-au putut opri decât cu armele!
20/05/2024 09:20

Sambătă dimineata, politistii din judetul Suceava au constatat că un autoturism de teren circulă fără număr de inmatriculare pe drumul public si i-au făcut semne să oprească. A fost momentul in care s ...

  „Mafia motorinei” din Suceava, destructurată
20/05/2024 09:19

Politistii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice au desfăsurat, in weekend, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava, o acţiune ...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Pașcani și Iași
20/05/2024 09:14

  Agentia Judeteană pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi a organizat, in data de 17 mai 2024 Bursa Generală a Locurilor de Muncă in municipiul Iasi, la Casa de Cultură a Studentilor si in municipiul ...

Cei mai buni electricieni din Moldova, premiați la Iași
20/05/2024 09:12

La sfarsitul săptămanii trecute, Iasul a găzduit faza regională a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, competitie care a reunit la start pe cei mai buni 27 de specialisti electrici ...

Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt,  restaurată
20/05/2024 09:11

Statuia ecvestră a Domnitorului Stefan cel Mare si Sfant din Piata Palatului Culturii va fi consolidată si restaurată in cadrul unui proiect de reabilitare a monumentelor, care urmează să fie supus spre ap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei