USR crede că Autostrada A8 va fi sacrificată

1autostrada

Dimensiune font:

| 06-12-2021 09:19

Fosta şefă a USR Iaşi, Cosette Chichirău, cere actualei guvernări să prezinte un parcurs predictibil către execuţia Autostrăzii Unirii A8. Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, deputatul USR de Iaşi i-a solicitat ministrului Grindeanu să-şi asume autostrada Unirii ca prioritate strategică pentru România. Ultimul document care a fost pus în transparenţă decizională de noul guvern PSD-PNL şi de noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, ne spune care sunt priorităţile României, planul investiţional pentru perioada 2020-2030. Suntem aici ca să ne exprimăm îngrijorarea faţă de ceea ce se va întâmpla cu Autostrada A8. Din punctul nostru de vedere, autostrada trebuie să continue un parcurs predictibil către execuţie. Adică finalizarea studiilor de fezabilitate, scoaterea la licitaţie a proiectului tehnic şi a execuţiei, şi apoi execuţia în sine. Nu ne putem abate de la acest parcurs pentru absolut nimic în lume. Solicităm ministrului Grindeanu să îşi asume autostrada A8 ca prioritate strategică pentru România. Temerea noastră este că PSD şi PNL vor face ceea ce au făcut şi până acum pentru Moldova. Adică nimic. În 30 şi ceva de ani s-au perindat pe la guvernare când unii, când alţii; când împreună, când separat. Iată-i acum din nou împreună. Istoricul lor ne arată că nu au mişcat nimic pentru autostrada A8”, a spus Cosette Chichirău, deputat USR Iaşi. 

Parlamentarul de Iaşi aminteşte cât de implicaţi au fost cei din USR în concretizarea acestei autostrăzi care leagă estul de vestul ţării. „În scurta perioadă cât am stat la guvernare am avut progrese vizibile. În PNRR, care a fost elaborat de ministrul Ghinea şi a fost aprobat de Uniunea Europeană, avem incluse capete. Pe asta ne putem baza. Ne putem baza pe ce a făcut USR când a fost la guvernare. Pentru ministrul Drulă şi USR autostrada A8 era o prioritate, asta puteam noi spune cu certitudine, pentru că aveam acces la informaţii, pentru că exista transparenţă în Minister şi CNAIR. Acum toate acestea s-au oprit. Nu mai există transparenţă, nu mai ştim exact ce se mai întâmplă, care mai este stadiul proiectelor, aflăm informaţii pe surse. Cumva lucrurile s-au întors în epoca PSD, ceea ce nu este ok. Dacă USR ar fi rămas la guvernare A8 ar fi rămas o prioritate pentru ministru şi pentru guvern, însă PNL a preferat să fure alături de PSD în loc să prioritizeze marile proiecte ale României”, a mai spus deputatul USR Cosette Chichirău.  

Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în timpul guvernărilor Orban şi Cîţu, useristul Adrian Covăsnianu a explicat de ce a intrat proiectul Autostrăzii A8 la “apă”. Fostul secretar de stat se declară a fi surprins de faptul că actuala guvernare spune că Autostrada A8 nu este eficientă economic, din moment ce există un studiu de fezabilitate care poate demonstra destul de clar dacă este eficientă sau nu. Ne întrebăm cum de nu este eficientă pe sectorul montan atâta timp cât în PNRR avem inclusă finanţarea pentru două capete din A8, dar să vezi, surpriză, secţiunea dintre capete nu este eficientă econimic”, spune Adrian Covăsnianu, care critică faptul că prin strategia propusă de guvernarea PNL-PSD, prin CNAIR, Autostrada A8 a fost redusă la un sector al unui cordior est-vest, coridorul Montana. „Se induce în mod tendenţios publicului larg ideea că e o autostradă dificil de construit şi automat energofagă şi, implicit, scumpă, ceea ce este o perspectivă falsă deoarece în acelaşi timp apare un coridor de importanţă secundară, coridorul Braşov-Bacău, care este promovat la rang de Coridor Moldova. Se induce în mod eronat ideea că Autostrada Moldovei ar fi autostrada dintre Bacău şi Braşov”, spune Covăsnianu. 

El a solicitat Ministerului Transporturilor respectarea politicilor transeuropene şi implicit respectarea termenelor proiectului. Avem suspiciunea rezonabilă că se încalcă o serie de angajamente din partea României ca stat membru al UE, în contextul în care politica Uniunii spune clar că priectele principale, cele de pe Cordidor, cum este Autostrada A8 trebuie făcută până în 2030, iar cele secundare, Bacău-Braşov, până în 2050. Deodată avem o schimbare a priorităţilor. În acelaşi timp vrem să respectăm angajamentele şi să avem toate cele patru autostrăzi în acest plan investiţional. Momentan avem doar trei. Dorim o explicare concretă referitoare la metodologia de calcul şi solicităm o dezbatere publică transparentă, amplă, cu toţi actorii implicaţi, toate partidele politice şi societatea civilă”, a spus Adrian Covăsnianu.

Acesta a lăsat să se înţeleagă că din actuala strategie de dezvoltare lipseşte drumul expres care ar trebui să facă legătura între Focşani şi vama Albiţa. “Acest drum nu se mai regăseşte în planul investiţional”, a spus Covăsnianu. Ulterior a revenit şi a nuanţat declaraţia. „Ne surprinde de decizia privind coridorul care din păcate nu mai există, mă refer la Focşani-Albiţa. În realitate există un studiu de fezabilitate în lucru care trebuie să se finalizeze în octombrie 2022. Tocmai de aceasta nu înţelegem această lipsă de corelare între varianta de lucru şi decizia Ministerului Transporturilor”, a mai spus Adrian Covăsnianu. George MIHAI

 

 

   

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ion Cristoiu:Să dăm sau să nu dăm ucrainenilor un Sistem Patriot? Politicienii noștri se tem să răspundă direct, cum ar trebui. Se pitesc după CSAT
20/05/2024 05:58

1. Se face deja o săptămină de la debutul oficial al campaniei pentru alegerile din 9 iunie 2024. Toti analistii remarcă mediocritatea de pină acum a bătăliei electorale. In campania din 1996 Evenimentu ...

Presiunea SUA asupra României pentru furnizarea unui sistem Patriot către Ucraina este zdrobitoare
19/05/2024 15:18

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a comentat pe B1 TV posibila furnizare a unui sistem Patriot către Ucraina, subliniind presiunea semnificativă pe care presedintele Statelor Unite, Joe Biden, o ex ...

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru alegerile din Capitală: 'Firea nu are nicio șansă / Cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1'
19/05/2024 15:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a vorbit despre situatia complicată de la varful tării, unde politicienii se bat in sondaje si declaratii. Băsescu sustine că cel mai bun candidat din momentul de fată, ca ...

La acest șantaj, Nu! Dar… la altele?
19/05/2024 07:20

Legat de protestul sindicalistilor din cultură, mai precis din muzee si biblioteci publice, premierul, Marcel Ciolacu, a comis-o din nou, ca un licean ce se află cu bacalaureatul intarziat. Ciolacu le-a tran ...

„Ceremonie” de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
19/05/2024 07:03

Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ in fata sediului său de la Bruxelles. „Astăzi si in fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+”, a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană. La randul ...

Măscăriciul PNL se vede comisar european
19/05/2024 06:17

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, la Prima TV, că si-ar dori să devină comisar european din partea Romaniei pentru extinderea UE, insă a admis că are concurent ...

România nu a semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE
19/05/2024 06:15

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor in favoarea comunităţilor LGBTIQ ...

Marcel Ciolacu jubilează după o vizită la Foșcani: 'Se intră într-un ritm mare de dezvoltare'
18/05/2024 20:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita pe care a făcut-o sambătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Pantelimon Focşani, că se intră intr-un ritm mare de dezvoltare. Şeful Executivului a ad ...

Mircea Geoană desființează sistemul de vot din România: 'Este cel mai primitiv din toată Europa / Ce e asta? Nu ştiu să protejez datele?'
18/05/2024 20:11

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

 Dana Budeanu:Zero București
18/05/2024 19:59

Acest articol nu este despre candidati sau despre cine merita sa conduca capitala Romaniei. Singurul scop al cuvintelor asternute in acest text este acela de a constientiza unde am ajuns cu adevarat. Nu vrem sa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei