Se caută constructor pentru modernizarea bulevardului Poitiers

1poitiers

Dimensiune font:

| 30-03-2024 09:27

 investiția se ridică la peste 66 milioane de lei și acoperă atât bulevardul Poitiers (în lungime de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, încadrat de spațiu verde și trotuare), cât și pasajul Cetățuia – CUG (în lungime de 280 de metri), durata estimată a lucrărilor fiind de 5 luni

Primăria Municipiului Iași face apel la firmele de construcţie să se înscrie la licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers. Pentru finalizarea acestei investiții, municipalitatea a alocat de la bugetul local suma de 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89 lei cu TVA, termenul limită pentru depuenrea ofertelor fiind 9 mai 2024. „Date fiind rolul în desfășurarea traficului rutier a bulevardului Poitiers precum și solicitările primite de la ieșeni, cât și valoarea considerabilă a investiției (peste 9 milioane de euro), conducerea Primăriei Municipiului Iași face apel la companiile de profil să se înscrie la licitație și să își asume derularea unor lucrări importante pentru buna funcționare a orașului”, afirmă reprezentanții municipalității.

Reamintim că în ședința din luna februarie, consilierii locali au adoptat și o hotărâre care vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de modernizare a bulevardului Poitiers.

Potrivit proiectului tehnic, investiția se ridică la valoarea de 66.136.126,13 lei cu TVA și acoperă atât bulevardul Poitiers (în lungime de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, încadrat de spațiu verde și trotuare), cât și pasajul Cetățuia – CUG (în lungime de 280 de metri), durata estimată a lucrărilor fiind de 5 luni. „Cartierul Poitiers arată ca o zonă abandonată şi, de aceea, am decis că este nevoie urgentă să schimbăm această imagine. Am început cu modernizarea Căminului C6, vom continua cu lucrări de reparaţie şi asfaltare a tramei stradale şi a trotuarelor, cu dezafectarea garajelor şi a tuturor construcţiilor ridicate ilegal, care dau un aspect neplăcut zonei, vom construi noi locuri de joacă pentru copii, în paralel cu modernizarea celor deja existente. Avem, de asemenea, în plan, crearea de noi spaţii verzi, astfel încât într-un timp cât mai scurt, faţa cartierului să se schimbe radical”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit edilului, pe lângă cartierele Cicoarei şi Poitiers, în atenţia autorităţilor locale se află și cartierul Ţicău, o altă zonă a oraşului care necesită ample lucrări de modernizare şi reabilitare, mai ales în ceea ce priveşte canalizarea şi scurgerea apelor pluviale.

Primăria Municipiului Iași susține un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor, în care sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare), aproape 160 de străzi din toate zonele orașului.

În prezent, Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 40 de străzi în valoare totală de circa 94,5 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 42 de milioane de lei. Astfel, municipalitatea are contracte în derulare în valoare de aproape 136,5 de milioane de lei. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Proiectul „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie” a ajuns la final
29/04/2024 11:45

Marti, 30 Aprilie, ora 11.00, la sediul Ateneului iesean, va avea loc Conferinta de inchidere a proiectului „ZETgeneration – Zambet, Empatie, Terapie”, proiect implementat de către Ateneul Na ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei